Însemnări despre ION MADAN (in memoriam)

O personalitate marcantă, dar extrem de discretă a vieţii culturale basarabene, s-a implicat cu dăruire şi onestitate în diferite domenii: ca bibliofil, pedagog, scriitor şi, a fost o permanentă prezenţă la întrunirile în cadrul reţelei BM B.P. Hasdeu” etc, fiind totodată un observator atent şi critic al societăţii contemporane. Arzând ca o torţă, a dorit să ne lase "epigonic" cât mai mult din sufletul său mare, fapt dovedit şi de ultimă lucrare bibliografica despre familia Slutu-Grama, apărută după plecarea sa într-o nesfarşită vacanţă. De fapt, toate lucrările lui Ion Madan, îsi păstrează actualitatea, nu doar prin prisma recentelor evaluări bibliografice, ci, mai ales, prin evocarea paginilor enciclopedice, editate cu o deosebită acurateţe. Omul nu se poate desăvârşi singur prin propriile puteri. Iar scriitorul îsi conturează personalitatea nu numai prin educaţie şi talent, ci şi prin prezenţa sa într-un mediu prielnic, la care Ion Madan a contribuit şi prin reviste de cultură, de literatură, creând şi asigurând un climat, o anumită durată creatoare a Cărţii. Rămâne autorul unui ciclu de lucrări bibliografice care prin conținutul său au reflectat dinamica dezvoltării diverselor domenii de activitate ale societății. În activitatea științifică s-a ghidat după un motto, potrivit căruia bibliografia este una din „negațiile uitării trecutului, care imortalizează eșecurile și reușitele unei națiuni, realizările savanților și oamenilor de cultură”. Ion Madan constituie un model de excelenţă de specialist care, prin pasiunea şi dăruirea faţă de domeniul cărţii, a dat dovadă de abnegaţie, perseverenţă şi conştiinţă profesională, putând fi model şi pentru tinerele cadre bibliotecare.

Pot vorbi oricând cu dragoste şi mândrie despre EL ca despre o mare Personalitate. A fost curatorul şi profesorul nostru de Istoria Cărţii, un dascăl remarcabil, cu care ne mândrim, şi pe care îl evoc cu bucurie in aceste pagini. În acest mod, îmi exprim un omagiu de suflet şi recunoştinţă faţă de marii dascăli ai neamului, care şi-au dedicat întreaga viaţă muncii la catedră de biblioteconomie si bibliografie, USM. Îmi aduc aminte, mă „supărasem” pe dnul Madan, pentru  o apreciere a cunoştinţelor mele cu nota „trei” la obiectul Istoria cărţii. Am crescut cu cărţi, citindu-le şi recitindu-le, de fiecare dată găsind înţelesuri noi. Dar, la examen am clacat, n-am ştiut să desluşesc valorile unui mit: Mitul lui Prometeu înlănţuit, pare-mi-se... Valoarea unui simbol al sacrificiului, al luptei şi al curajului. Darul făcut oamenilor... Mă întreb, oare de ce nu îl recitim acum cu toţii? Am desluşi multe... Revenind la temă, ulterior, domnul Madan, mi-a lămurit: că pentru orice studiu, nu trebuie să plecăm de la carte, adică de la teorie; nu e destul, să lecturezi mii de cărţi, e nevoie să te alegi si cu o analiză concretă sau cu o valoare supremă; adică, inainte să închizi cartea, să treci la fapte concrete!

A fost nu doar un profesor, care s-a dedicat cu multă generozitate discipolilor săi, ci şi un mentor pentru pentru colegii de breaslă şi specialiştii din domeniul cărţii. Toţi cei, care l-au cunoscut, au simţit influenţa benefică a unei personalităţi puternice şi altruiste. A fost, cu adevărat, model cetăţeanului patriot, al unui om sufletist. Prin anii ' 80-84, fiindu-ne diriginte (curator) la USM, mereu ne susţinea, ne indruma... Mai, şi lucra împreună, cu noi, pe câmp „în kolhoz”, la culesul strugurilor, roşiilor, prin meleagurile sudului Moldovei: Cişmichioi, Goteşti... Menţionez, că noi eram prima lui grupă, cu 25 de studenţi, la număr, băieţii formând, la inceput, majoritatea. Astfel, s-a format o „gasca” amicală, iar dnul Madan se simţea bine cu noi. Mereu zâmbitor, salutând şi „chicotind” unical: câteva detalii de-ale chicotirii molipsitoare, cu un „noroc la toţi” şi glume; ne facea să pufnim într-un râs incontinuu. Acei, care aveau nevoie de ajutor, îl primeau: nevoiaşilor, dnul Madan le oferea neapărat o masă şi un pat; şi cu toţi fiiind binevoitor. Alteori, la invitaţia familiei Madan, noi, studenţii, am asaltat „sediul de reşedinţă” de pe strada Dacia, organizând mese cu discuţii interesante, dansuri... Dansau şi soţii Madan! – o pereche remarcabilă. Cu fiecare din noi, dnul Madan se înţelegea intr-un mod unic al lui, punându-ne la învăţătură, nu de glumă! Iar, la sesiune, retrăia împreună pentru noi, necondiţionat, interesându-se şi menţionându-ne, pe fiecare aparte.  Erau printre studenţi, şi familii, ce lucrau nopţile, şi desigur, nu prea reuşeau la învăţătură: iar dnul Madan îi susţinea, uneori, se ruga la colegii săi, să nu le pună vreo notă scadentă, să nu fiecumva exmatriculaţi. Era foarte strict, pe-atunci, cu învăţătura. Avuse dreptate, în felul său: toţi acei, pentru care luptase, în prezent, ocupa funcţii bune, care prin Chişinău, care prin Soroca şi alte meleaguri ale Moldovei! Ne lipseste mult, încât aşteptăm să-l vedem apărând pe uşă, cu zâmbetul său luminos, care-i înflorea pe toată faţa, cu vorba sa bună, pentru toţi... Grea pierdere pentru o mulţime de oameni, care l-au cunoscut. Condoleanţe familiei, la care a ţinut foarte mult. Pierderea fiului său drag a fost o lovitură pe care a resimţit-o cu putere, şi care, cred, l-a doborât...  Suntem oameni, şi asta este pentru noi un şoc emoţional care ne marchează, vrem, nu vrem, pentru o perioadă mai mare sau mai scurtă de timp. Şi, ce e cu adevărat trist, e că nu putem nega, nu ne putem ascunde, nu avem cum să fugim de ceea ce s-a întâmplat. Puterea de a merge mai departe o purtăm însă în noi. Trebuie să mai facem înca un efort (oare al câtelea?!) pentru că aşa e datul vieţii. Trebuie să fim recunoscători că i-am cunoscut pe cei, care nu ne mai sunt alături, că au împărtăşit cu noi clipe minunate. Că avem amintiri, care ne vor însoţi, ca nişte lumini, o viaţă întreagă... Că aşa simţim, că nu am trăit degeaba.

                                                                                                           Svetlana Vizitiu