marți, 31 ianuarie 2012

Sala cu Orgă din Chişinău

Cu prilejul jubileului de 30 de ani, pe care Sala cu Orgă l-a marcat pe 16 septembrie curent, a fost organizat un frumos festival, primul concert în cadrul lui fiind prezentat de Orchestra de Cameră, care de asemenea în aceste zile şi-a sărbătorit un jubileu - 20 de ani de la întemeiere. Cu acest prilej, fondatorul ei, Alfred Gersfeld, a sosit din SUA ca să dirijeze programul. În continuare, seară de seară, rînd pe rînd, au evoluat, cu programe reînnoite, colectivele şi soliştii Sălii cu Orgă, iar la 20 septembrie mulţi dintre chişinăuieni au asistat la un splendid concert în aer liber, prezentat în Scuarul "Eminescu", pe o scenă improvizată.
Iniţial, în actuala Sala cu orgă s-a aflat Banca orăşenească. Chiar de la apariţia sa în peisajul ur-banistic al Chişinăului, în decembrie 1911, acest edificiu a fost apreciat de locuitorii de atunci ca unul dintre cele mai frumoase în oraş, de unii - chiar cel mai frumos. L-a proiectat Mihail Cecherul-Cuş. Anume el a cîştigat concursul anunţat de Duma Orăşenească, elaborînd un proiect ulterior considerat culmea creaţiei sale şi apreciat de însuşi Bernardazii. Edificiul, vorbind în limbajul arhitecţilor, se caracterizează prin forme monumentale în stil clasic cu elemente de romantism, iar în limbajul chişinăuienilor şi-a găsit o expresie destul de simplă: "clădirea cu lei". În faţa ei, lîngă aceşti lei somptuoşi - posibil, arhitectul i-a conceput ca pe nişte străjeri simbolici ai banilor ce se aflau în interior - chişinuienilor întotdeauna Ie-a plăcut să se fotografieze. Şi în familia mea există o asemenea fotografie, făcută la începutul anilor 70, în care sînt eu, mică de tot, împreună cu mama mea, pe atunci cîntăreaţă în corul Operei Naţionale. Uneori, într-o dispoziţie un pic sentimentală, se întîmplă să arăt poza unei sau altei persoane, pentru a zice: uitaţi-vă de cînd a început calea mea spre Sala cu Orgă! Asta pentru că ţin mult la ceea ce reuşim să facem aici cu întreg personalul de 120 de oameni, dintre care 80 sînt muzicieni.
Acum treizeci de ani, - se spune că la indicaţia conducerii, şi anume a lui Ivan Bodiul, de dragul fiicei Svetlana, care tocmai pe atunci absolvea Conservatorul de la Moscova la specialitatea pian şi orgă, deşi mulţi afirmă că e pur şi simplu o legendă - Banca Orăşenească a devenit Sala cu Orgă, principalul argument al acestei transformări fiind calităţile acustice unice ale edificiului. Printre altele, lucrările de replanificare şi reconstruire a interiorului au fost foarte reuşit înfăptuite sub conducerea arhitectului Iurie Leoncenco. Primul concert a avut loc pe 16 septembrie 1978...
Am fost numită director al acestei instituţii în 2001. Au fost suficiente vreo două luni pentru ca să intru în albia lucrurilor de aici, primul obiectiv fiind închegarea unui nou colectiv al Orchestrei de Cameră într-o formulă adecvată momentului. Aveam nevoie de o politică şi de o strategie clară de activitate în plan artistic, prin care am fi putut reuşi să reabilităm bunul nume al acestei instituţii. Paralel, aveam şi sarcina de a-l recuceri pe spectator, în primul rînd, pe cel tînăr. Cu eforturile noastre şi cu sprijinul oferit de Ambasada Marii Britanii, am iniţiat programul "Educaţia muzicală în şcolile de cultură generală", mergînd prin şcoli (şi nu numai prin cele din Chişinău) cu orchestra noastră de cameră, ca să prezentăm în faţa elevilor, în limbaj accesibil pentru ei, lecţii despre marii compozitori ai lumii şi mici concerte cu interpretarea unor creaţii muzicale de mare popularitate, cu respectivele comentarii.
Bineînţeles, am revăzut programele, de asemenea, în scopul de a trezi interesul spectatorului. Am făcut tradiţionale serile dedicate lui Mozart, Chopin, Vivaldi, Bach, concerte de muzică naţională; am început să invităm artişti de mare valoare din străinătate - vi-i amintesc doar pe Virtuozii Moscovei şi pe celebrul Dmitri Hvorostovski, - astfel devenind localul în care se desfăşoară multe concursuri şi festivaluri de anvergură naţională, ba chiar şi internaţională. Visul nostru este să fie greu de găsit un bilet la concertele în Sala cu Orgă - şi de ce nu? Este un obiectiv absolut real, dacă ţinem cont de valoarea artistică a colectivelor noastre - mă refer la Orchestra Naţională de Cameră, de al cărei nivel profesional rămîn frapaţi toţi dirijorii din lume, care vin să concerteze pe scena noastră, apoi un colectiv, după mine, unic, şi anume Corul de Cameră condus de Ilona Stepan, neobişnuitul Ansamblu de Acordeonişti "Concertino", precum şi cunoscuta organistă Ana Strezev, remarcabilul violoncelist Ion Josan, la fel de talentatul flautist Ion Negură, tînărul violonist Ilian Gîrneţ, cel care vara aceasta a cucerit Premiul I la un prestigios concurs internaţional din Belgia. Cu ei, şi nu numai cu ei, putem merge în toată lumea cu fruntea sus. Nici nu toate ţările mari au asemenea forţe artistice, care sînt ambasadorii noştri culturali în lume.

Străini despre noi
Aveţi muzicieni de excepţie!!!
În ţara mea, nu există săli de proporţii potrivite pentru interpretarea muzicii de cameră. În acest sens, Sala cu Orgă din Chişinău pare a fi una ideală. M-am simţit o norocoasă, asistînd la un concert prezentat aici, pe 16 septembrie curent, de Orchestra Naţională de Cameră sub bagheta celui care, acum 20 de ani, a întemeiat-o, dirijorul Alfred Gersfeld, sosit special din SUA cu acest prilej. De altfel, cînd răsuna "Polca piţicatto" de Strauss - dumnealui a demonstrat un stil neobişnuit pentru spectatorul de astăzi - la început, a dirijat cu faţa spre muzicieni, iar peste puţin timp s-a întors cu faţa spre sală (de altfel, este maniera primilor dirijori de orchestre şi ea ţine de timpurile cînd a sta cu spatele la spectatori se considera o necuviinţă), însă acest lucru nu a influenţat în nici o măsură calitatea dirijării, ci doar i-a imprimat o notă de originalitate.
Fiind o bună cunoscătoare a muzicii, pot afirma cu certitudine că toate lucrările prezentate în acea seară au răsunat pur şi simplu admirabil, ceea ce denotă un nivel profesional de excepţie al instrumentiştilor moldoveni. La fel de admirabili i-am găsit şi pe solişti: Dorina Boţu, Ilian Gîrneţ (vioară), Oleg Palimschi (clavecin), Ion Josan (violoncel), Ana Strezev (orgă, clavecin), Ion Negură (flaut). În interpretarea lor, Mozart, Bach, Strauss, Vivaldi au răsunat proaspăt şi somptuos. Corul de Cameră al Sălii cu Orgă şi măiestritul lui dirijor, dna Ilona Stepan, au înnobilat concertul cu evoluarea sa, care merită pe deplin calificativul aleasă.
În mod deosebit m-a impresionat aranjamentul pentru acordeon al Simfoniei finale nr. 4 a lui Mendelssohn-Bartholdy. Ansamblul "Concertino", care a interpretat lucrarea, a demonstrat că acest instrument este capabil să redea cu virtuozitate complexitatea muzicii clasice - desigur, fiind mî-nuit de astfel de profesionişti cum sînt cei de la Chişinău... Printre altele, în Marea Britanie, acordeonul demult a părăsit scena, acum îl poţi auzi doar în aşanumitele folk-cluburi, cu piese pur distractive.
Mă invidiez pe mine însămi pentru clipele de încîntare pe care le-am trăit în Sala cu Orgă din Chişinău la acest început de toamnă...

Janet MAILE, Marea Britanie.
Rev. Moldova, nr. 9, 2008, P. 15-16.

0 коммент.: