Emil Loteanu : cineast

Emil Loteanu, ultimul romantic al cinematografiei moldoveneşti şi sovietice

  

La 6 noiembrie Emil Loteanu, cel mai mare regizor moldovean al tuturor timpurilor, unul din cei mai reprezentativi regizori ai cinematografiei sovietice, ar fi împlinit 72 de ani. Talentul lui vulcanic s-a manifestat nu numai în cinematografie: el e autorul unor plachete de versuri inspirate, culegeri de proză autentică...

Pentru merite deosebite în domeniul cinematografiei Emil Loteanu a fost distins cu titlul de „Artist al poporului din Federaţia Rusă", „Artist al poporului din RSS Moldovenească" i s-a decernat Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti... Renumitele sale pelicule „Poienile roşii", „Lăutarii" „O şatră urcă la cer" „Tandra şi gingaşa mea fiară", „Ana Pavlova" ş. a. au fost menţionate cu multiple premii şi diplome internaţionale, iar filmul „O şatră urcă la cer" a fost liderul ecranului sovietic în anul 1976.

Emil Loteanu a fost un deschizător de drumuri şi de talente în cinematografie. El i-a găsit şi i-a lansat în lumea filmului pe Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Galina Beleaeva, Maria Sagaidac... Această listă poate fi completată cu numele lui Eugen Doga, care, datorită filmelor lui Emil Loteanu, a devenit cunoscut şi popular în spaţiul muzical ex-sovietic.

Născut în satul Clocuşna, raionul Ocniţa, până la vârsta de 17 ani, Emil Loteanu a locuit cu părinţii în România. Apoi a revenit în RSS Moldovenească, a obţinut atestatul de absolvire a şcolii medii, în baza căruia a fost admis la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova. Aici şi-a schimbat numele de familie din Lotoţchii în Loteanu, cu care în 1963 semnează primul său film artistic „Aşteptaţi-ne în zori"

Biografia de creaţie a lui Emil Loteanu se împarte în două etape: chişinăuiană şi moscovită. Anume la Moscova au fost realizate cele mai reprezentative filme: „O şatră urcă la cer" „Tandra şi gingaşa mea fiară" „Ana Pavlova"..

Ca orice om de creaţie, Emil Loteanu a fost o personalitate controversată. Nu era uşor de a lucra cu Loteanu, de a fi alături de el, inclusiv pentru cei apropiaţi.

În 1985, comitetul raional de partid Gagarin din or. Moscova i-a administrat o mustrare aspră cu înscriere în fişa personală pentru un conflict familial între el şi soţia, Galina Beleaeva. După aceasta, regizorul a revenit la Chişinău, a realizat filmul televizat „Luceafărul" pentru care i-a fost decernat Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti, a fost ales Preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova.

După dezintegrarea Uniunii Sovietice, Emil Loteanu a încercat să intre în politică. În 1996 a adunat semnături pentru a candida la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a figurat pe lista unui partid politic, pentru alegerile în Parlament.

În anul 2000 a revenit la Moscova înaripat de ideea realizării unui nou film despre ţigani - „Yar". Mai mulţi ani a adunat bani de la sponsori, a reuşit să selecteze actorii pentru viitorul film, însă o boală incurabilă l-a răpus în luna aprilie 2003. A fost înmormântat la cimitirul „Vaganikovo" din Moscova. În casa de pe bulevardul Ştefan cel Mare nr. 3 din Chişinău, unde regizorul a locuit în ultimii ani ai vieţii a fost inaugurată o placă comemorativă.

Emil Loteanu a întrat, în eternitate prin filmele sale de excepţie, rămânând în istorie ca ultimul regizor romantic al cinematografiei sovietice.

Ultima muză

Renumitul regizor a întâlnit-o înainte de moarte

În primăvara anului 2003, Emil Loteanu a venit la teatru „Romen" Era în căutare de actori pentru noul său film. Asculta cântecele ţigăneşti şi, brusc, actriţa Ecaterina Jemciujina a exclamat: "Sunteţi un mare regizor!" Iar regizorul i-a răspuns cu jumătate de voce: „Tu, Katia, să spui asta după ce voi muri" Peste o lună, Loteanu avea să treacă în nefiinţă.

Odată Loteanu a fost întrebat de ce regizorii de film se căsătoresc cu actriţele pe care le filmează.

„În primul rând, nu toţi se căsătoresc. În al doilea rând, există un detaliu foarte important, deoarece aleasa nu este doar eroina principală. Pe ea, cea mai îndrăgită creaţie a celui de Sus, Creatorul ţi-o dă ca să duci la bun sfârşit ceea ce ţi-ai propus" a răspuns regizorul. Lui Loteanu, Cerul i-a trimis două alese - pe Svetlana Toma şi pe Galina Beleaeva. Ce rol au jucat femeile în viaţa lui Loteanu şi ce a însemnat regizorul pentru aceste femei?

Emil Loteanu a întâlnit-o pe Svetlana la staţia de troleibuze. Nu avea nici 17 ani împliniţi. La o săptămână după ce ea a dat probele pentru filmul „Poienile roşii" cei doi au plecat împreună în Carpaţi. Au convieţuit o perioadă, apoi s-au despărţit. Svetlana s-a căsătorit cu tânărul actor Oleg Lacin, care a murit înainte ca fiica lor Irina Lacina (viitoare vedetă de film) să împlinească opt luni. În cele mai dificile clipe din viaţa actriţei, Loteanu i-a fost alături. Şi la puţin timp după această întâmplare tragică, pe ecrane a apărut „O şatră urcă la cer". În curând, toată lumea va vorbi despre focoasa ţigancă Rada. Filmul a fost cumpărat pentru difuzare în 112 ţări. Până astăzi nici o altă peliculă rusească sau din spaţiul ex-sovietic nu a egalat acest record.

„Ne-am împăcat cu Loteanu, apoi iar ne-am despărţit, dar el întotdeauna mi-a fost alături în viaţă. Nu s-a plâns niciodată de sănătate, nu a avut perioade de depresie. A fost un bărbat adevărat. A suportat „pe picioare" chiar şi un atac de cord" spune Svetlana Toma, care consideră că renumitul regizor bănuia că este bolnav de cancer. „Eu cred că el ştia acest lucru, numai că nu ne spunea şi nouă, ca să nu ne întristeze. În ultimele zile din viaţa lui l-am vizitat împreună cu Galea. În general, Galea Beleaeva este o femeie uimitoare. Cândva Emil a fost fericit cu ea. Pentru filmul „Tandra şi gingaşa mea fiară" Loteanu căuta un tipaj de rusoaică, ceva între Savieleva şi Samoilova. Ochii migdalaţi ai dansatoarei de 15 ani din Voronej l-au străfulgerat şi i-au pătruns în suflet. După ce a finisat pelicula, cei doi s-au căsătorit. În mica lor garsoniera din Moscova s-a născut Emil Loteanu junior" mai povesteşte Svetlana Toma.

„Emil era un om puternic" recunoaşte Galina şi continuă: „Poate de asta ne-am despărţit. Eu vroiam mai multă libertate. El era mai în vârstă decât mine şi eu, ca o fetiţă, trebuia să mă supun. Emil nu vroia să divorţăm, mai degrabă, eu n-am fost su-ficient de înţeleaptă ca să păstrăm această căsnicie". Galina Beleaeva are astăzi patru copii şi este căsătorită cu un prosper om de afaceri.

După divorţ Lotenau nu s-a mai recăsătorit. Ultimii ani au fost dificili pentru regizor. Cunoscut fante al boemei moscovite, Loteanu se stingea. Se simţea că nu are o femeie iubită în preajmă. Îi lipsea Muza. Şi făcea naveta între Moscova şi Chişinău. Scria versuri, scenarii de film. Timp de 12 ani a adunat bani pentru un film nou. A găsit mijloace financiare pentru acesta abia la sfârşitul anului 2002.

Vizita lui Loteanu la Teatrul „Romen" nu a fost întâmplătoare. Intenţiona să filmeze o frumoasă istorie de dragoste dintre o ţigancă tânără şi un compozitor chipeş.

Scenariul îi aparţinea. Teatrul „Romen" se află lângă restaurantul „Yar" aşa se numea şi filmul lui. Pentru rolul eroului principal îl alesese pe Teodor Guţu de la televiziunea publică din Chişinău. Mai greu i-a fost să găsească eroina principală. Loteanu căuta o fată de o frumuseţe neordinară. Se pare că avea nevoie nu doar de o actriţă, îi trebuia o Muză. O Muză pe care n-a găsit-o la Moscova, dar nici în Moldova. În căutarea ei a cutreierat România şi a ajuns în Balcani. A intrat într-o cafenea dintr-un mic orăşel din Slovenia. Şi acolo a văzut o fată. Un boboc de fată, de o naturaleţe şi un farmec dezarmant. Loteanu a convins-o să dea probe pentru filmul lui. Şi adolescenta de 15 ani, Petra Filceakova, a venit la Moscova însoţită de mamă. Filmările au avut loc în apartamentul regizorului. Era  8 martie. Înainte de această dată Loteanu suportase o gripă necruţătoare, care-l ţintuise la pat. Venirea Petrei a avut un efect miraculos asupra lui. Regizorul a revenit la viaţă. Glumea, i-a servit pe toţi cu vin. Fata a stat la Moscova patru zile. După plecarea ei, Loteanu s-a dedat în totalitate filmului. Pe masa lui de lucru se afla fotografia Petrei. Se spune că regizorul se oprea din lucru pentru a privi îndelung această poză.

În luna aprilie, Loteanu a zburat spre Sofia. Filmările pentru „Yar" urmau să înceapă imediat ce revenea. În Sofia, însă, Emil Loteanu şi-a pierdut pe neaşteptate cunoştinţa. Vameşii l-au ajutat să urce în avion. Ajuns la Moscova a fost transportat imediat în sala de reanimare. Alături i-au fost Galina Beleaeva cu fiul şi Svetlana Toma.

Peste o săptămână Emil Loteanu a  murit. Nu a mai reuşit să descopere lumii încă o actriţă frumoasă care, cine ştie, ar fi putut să-i înfrumuseţeze şi propria viaţă.

A fost filmat doar un singur cadru din filmul „Yar" - pe o insulă, înconjurată de ape, arde o cruce. Ca un semn nestins al destinului.

PATRIARHUL

De atunci Loteanu a devenit pentru mine un patriarh al artei cinematografice. El este un fenomen, o personalitate de multe carate pentru spiritualitatea noastră. A fost un suflet zbuciumat, un oştean al frumosului. Pentru Domnia sa, codul vieţii în imagine a însemnat poezia, muzica, dansul, culoarea, mişcarea şi verbul.

„Cântarea mea o să vă aducă aminte" - aceste cuvinte au fost scrise cu peste 50 de ani în urmă de un poet romantic, care avea numai 20 de ani. Acesta era Emil Loteanu, venit în cultura noastră cu prima carte de versuri „Zbucium". Probabil, acest "zbucium" a şi fost pista de decolare în imaginea cinematografică, a dat respiraţie de libertate de a face arta aşa cum a fost zămislită de autor. El a înscris pe vecie numele său în enciclopedia mondială a cinematografiei.

Emil Loteanu a fost şi va rămâne un model veritabil de dăruire, de sacrificiu pentru valorile artistice în detrimentul conjucturii, lăsând o operă cinematografică neordinară - filmul poetic păstorit de Marele Maestru.

Patriarhul nu mai este printre noi, însă a rămas metafora poetică în imagini. El a muncit ca nimeni altul şi a plecat în lumea celor drepţi plin de noi idei artistice. A lăsat în urmă apărători ai spiritualităţii noastre, cauză pentru care destinsul cineast şi-a dedicat întreaga lui viaţă, lăsându-ne nu numai o vastă moştenire culturală, dar şi un mare gol pe care urmează să-l umple tânăra generaţie.

În scopul stimulării artei cinematografice, Uniunea Cineaştilor a instituit Marele Premiu Emil Loteanu. Acesta este nu numai un semn de recunoştinţă, dar şi o responsabilitate pentru acei care îşi vor consacra viaţa artei cinematografice şi vor trage brazde vii pe ogorul valorilor naţionale. 

 

Autori : Petreanu, Max; Luca, Rodica.  

Post-Factum, nr. 8, 2008. P. 12-19.